De reținut
- Când ai mai multe valori de intrare, țintește întâi acoperirea fiecărei opțiuni (each choice coverage): fiecare partiție a fiecărei intrări apare în cel puțin un test. Adaugă combinații doar acolo unde regulile interacționează.
- Caută partițiile care nu apar în cerință: partițiile de ieșire și limitele interne, precum dimensiunea coloanelor, dimensiunea paginilor și tipurile numerice.
- Unele limite se ascund sub suprafață: bytes vs. caractere, rotunjirea sumelor de bani, fusurile orare și ora de vară. Documentează partițiile, ca acoperirea să poată fi măsurată și analizată.
De unde pornim
Articolul presupune că știi bazele partiționării în clase de echivalență și ale analizei valorilor-limită: împarți o valoare de intrare în partiții și testezi pe fiecare margine și lângă ea.
Funcționalitățile reale sunt mai complicate. Au mai multe intrări deodată, reguli care depind unele de altele și limite pe care nu le-a scris nimeni. Acolo tehnicile astea cer mai multă atenție.
Când intrările se combină
Un magazin calculează transportul din trei valori de intrare:
| Intrare | Partiții |
|---|---|
| Destinație | România, UE, În afara UE |
| Greutate | Până la 2 kg, 2–10 kg, Peste 10 kg |
| Client | Standard, Premium |
Dacă testezi toate combinațiile, ai 3 × 3 × 2 = 18 teste. Mai adaugi două intrări și ajungi la sute.
Acoperirea fiecărei opțiuni
Programa ISTQB descrie cel mai simplu criteriu pentru mai multe intrări: acoperirea fiecărei opțiuni (each choice coverage). Fiecare partiție a fiecărei intrări trebuie să apară în cel puțin un test. Pentru acest exemplu, trei teste sunt suficiente:
| Test | Destinație | Greutate | Client |
|---|---|---|---|
| 1 | România | Până la 2 kg | Standard |
| 2 | UE | 2–10 kg | Premium |
| 3 | În afara UE | Peste 10 kg | Standard |
E ieftin și dovedește că fiecare partiție e tratată măcar o dată. Dar nu poate găsi bug-urile care apar doar într-o anumită combinație.
Când regulile interacționează, combină intenționat
Acum citește regula de business: „Clienții Premium au transport gratuit, doar în România.” Destinația și tipul clientului interacționează. Testul 2 verifică Premium pentru UE, ceea ce nu spune nimic despre dacă livrările Premium în România sunt chiar gratuite.
Așa că adaugi combinații țintite acolo unde regulile spun că intrările depind unele de altele:
- Premium + România → gratuit
- Premium + UE → cu plată
- Standard + România → cu plată
Când interacționează multe intrări, tabelele de reguli (tabele de decizie) și testarea pairwise, care acoperă fiecare pereche de valori cu mult mai puține teste decât toate combinațiile, sunt următoarele tehnici de învățat.
Partiții pe care nu le-a scris nimeni
Partițiile de ieșire
Partițiile nu vin doar din valorile de intrare. Uită-te și la ieșiri: tranșe de impozitare, benzi de transport, niveluri de fidelitate, mesaje de eroare, ecranele diferite pe care poate ajunge un utilizator.
Pentru fiecare ieșire distinctă, întreabă: „Ce valoare de intrare o produce?” Dacă nu găsești un test care să ajungă la o ieșire, fie ai ratat o partiție, fie ieșirea e imposibil de atins. Ambele merită știute.
Limitele interne
Sistemul are limite pe care ecranul nu le arată. Fiecare creează o limită ascunsă:
- Dimensiuni de stocare: o coloană din baza de date care ține 50 de caractere, sau 50 de bytes.
- Tipuri numerice: un întreg pe 32 de biți nu poate trece de 2.147.483.647. Un ID sau un contor care crește peste această valoare cedează.
- Dimensiunea paginilor: dacă o listă afișează 20 de elemente pe pagină, testează 20 și 21 de elemente, plus o listă goală.
- Limite de lot și de timp: un export care suportă 10.000 de rânduri; o sesiune care expiră după 30 de minute.
Întreabă programatorii despre ele sau citește documentația API-ului și schema bazei de date. O întrebare ca „ce dimensiune are coloana din spatele acestui câmp?” găsește adesea un bug înainte să rulezi vreun test.
Limite ascunse sub suprafață
Caractere vs. bytes
„Maximum 20 de caractere” sună clar. Dar calculatoarele numără adesea bytes, iar în codificarea UTF-8, cea mai răspândită, caracterele au dimensiuni diferite:
| Text | Caractere | Bytes UTF-8 |
|---|---|---|
a | 1 | 1 |
ș | 1 | 2 |
😀 | 1 | 4 |
Dacă interfața numără caractere, dar baza de date numără bytes, un nume de 20 de litere cu diacritice poate fi acceptat pe ecran și apoi respins sau trunchiat la salvare. Testează limita atât cu caractere ASCII simple, cât și cu caractere pe mai mulți bytes.
Bani și rotunjire
Majoritatea limbajelor de programare stochează numerele zecimale în virgulă mobilă binară, așa că 0.1 + 0.2 dă 0.30000000000000004. Un total care ar trebui să fie exact 200,00 poate ajunge 199,999999…, chiar sub pragul pentru transport gratuit.
Contează și regulile de rotunjire. Rotunjirea în sus de la jumătate, rotunjirea la par („rotunjirea bancherului”) și trunchierea dau rezultate diferite pentru aceeași valoare. Testează pragurile cu totaluri obținute din mai multe produse și reduceri, nu doar cu numere rotunde introduse de mână.
Timpul
- Miezul nopții în ce fus orar? O ofertă care se termină „la miezul nopții” se termină în momente diferite pentru server, baza de date și utilizator.
- Ora de vară. În România, ceasurile sar de la 03:00 la 04:00 în ultima duminică din martie, deci ora 03:30 nu există în acea zi. În ultima duminică din octombrie, intervalul 03:00–04:00 apare de două ori. O zi poate avea 23 sau 25 de ore.
- Sfârșitul perioadei. Ziua de 31 a lunii, 29 februarie, ultima zi a anului.
O limită pe care n-a văzut-o nimeni timp de 22 de luni
Bursa din Vancouver a lansat un indice nou în ianuarie 1982, cu valoarea inițială 1.000. Era recalculat de mii de ori pe zi și, de fiecare dată, rezultatul era trunchiat la trei zecimale, nu rotunjit.
Fiecare trunchiere pierdea o fracțiune infimă de punct. La mii de actualizări pe zi, pierderile s-au adunat. Până în noiembrie 1983, indicele ajunsese la aproximativ 525, deși piața nu scăzuse așa.
Când bursa l-a recalculat corect, indicele a sărit la aproximativ 1.099.
Lecția: fiecare calcul în parte era „aproape corect”. Bug-ul stătea într-o limită care nu se vede pe ecran: a patra zecimală, repetată de mii de ori. Testele cu secvențe realiste de operații, nu doar cu valori izolate, ar fi arătat deriva.
Măsurarea și documentarea acoperirii
ISTQB definește simplu acoperirea pentru aceste tehnici:
- Acoperirea partițiilor = partiții testate ÷ partiții identificate.
- Acoperirea limitelor = valori-limită testate ÷ valori-limită identificate.
Capcana stă în „identificate”. O acoperire de 100% înseamnă doar că ai testat tot din modelul tău. Dacă modelului îi lipsește o partiție, cifra o ascunde.
Așa că scrie modelul, într-un tabel în cazul de test, în planul de testare sau în tichet. Cine îl analizează poate întreba „și zecimalele?” sau „unde e lista goală?” înainte să înceapă testarea.
Așa da
Să notezi fiecare intrare, partițiile ei, limitele și sursa fiecărei reguli. Roagă un programator să le verifice: el știe de limitele interne.
Așa nu
Să raportezi „acoperire 100% a limitelor” fără să spui ce ai modelat. O cifră fără modelul din spate dă o încredere falsă.
Verifică-te
Un câmp pentru numele de utilizator spune „până la 20 de caractere”. Coloana din baza de date e limitată la 20 de bytes. Ce valori de test ar scoate la iveală nepotrivirea?
Arată răspunsul
Testează limita cu caractere pe mai mulți bytes: de exemplu, 20 de litere precum ș (40 de bytes) sau un nume cu emoji. Caracterele ASCII simple, la 20 și 21, vor trece și vor pica așa cum te aștepți și vor ascunde problema. Ai raporta și nepotrivirea în sine, pentru că cineva trebuie să decidă dacă limita se măsoară în caractere sau în bytes.
