Testare Software

Parcurs: Intermediar · lecția 4 din 19

IntermediarProiectarea testelor5 min de cititPublicat 12 noiembrie 2026

Testarea cu tabele de decizie

Când un rezultat depinde de mai multe condiții deodată, tabelele de decizie enumeră fiecare combinație și rezultatul așteptat. Transformă regulile de business încâlcite în cazuri de test clare și scot la iveală regulile pe care nu le-a scris nimeni.

Pe această pagină

De reținut

  • Un tabel de decizie enumeră condițiile, acțiunile și câte o coloană (regulă) pentru fiecare combinație de condiții. Fiecare coloană posibilă devine un test.
  • Construirea tabelului complet scoate la iveală golurile și contradicțiile din cerințe, adesea înainte să existe cod.
  • Tabelele pot fi comprimate folosind valori de tip „nu contează”, ca să economisești teste. Păstrează tabelul complet pentru regulile cu risc mare.

De unde pornim

Partiționarea în clase de echivalență tratează câte o valoare de intrare. Dar regulile de business depind adesea de combinații: „aprobă dacă istoricul de credit e bun și venitul e suficient de mare, cu excepția cazului în care…”

Dacă testezi fiecare condiție separat, ratezi bug-urile din felul în care se combină. Tabelele de decizie sunt făcute exact pentru asta.

Anatomia unui tabel de decizie

Regulile de creditare ale unei bănci:

  • Clienții cu istoric de credit prost sunt respinși.
  • Istoric bun și un venit de cel puțin 3.000 de lei → aprobat.
  • Istoric bun, venit mai mic, client existent → trimis la analiză manuală.
  • Istoric bun, venit mai mic, client nou → respins.

Trei condiții de tip da/nu dau 2 × 2 × 2 = 8 combinații. Fiecare este o coloană:

R1R2R3R4R5R6R7R8
C1 Istoric de credit bunDDDDNNNN
C2 Venit ≥ 3.000DDNNDDNN
C3 Client existentDNDNDNDN
Aprobă✓✓
Analiză manuală✓
Respinge✓✓✓✓✓

Partea de sus conține condițiile, partea de jos acțiunile. Fiecare coloană este o regulă și un caz de test.

Cum construiești unul, pas cu pas

  1. Enumeră condițiile. Fiecare ar trebui să fie o întrebare clară: da/nu sau un set mic de valori.
  2. Enumeră acțiunile: fiecare rezultat pe care îl poate produce sistemul.
  3. Completează toate combinațiile. Un truc simplu: pe primul rând alternezi pe jumătăți (DDDDNNNN), pe următorul pe sferturi (DDNNDDNN) și tot așa.
  4. Completează acțiunile pentru fiecare coloană, pe baza cerințelor.
  5. Marchează golurile. Orice coloană la care cerințele nu răspund e o întrebare pentru product owner.
  6. Elimină coloanele imposibile, de exemplu „sub 18 ani” și „pensionar”, dacă sistemul nu le poate produce.

Comprimarea tabelului

Uită-te la R5–R8: cu un istoric de credit prost, rezultatul e mereu Respinge, indiferent de celelalte condiții. Pot fi unite într-o singură coloană, cu „–” (nu contează):

R1'R2'R3'R4'
C1 Istoric de credit bunNDDD
C2 Venit ≥ 3.000–DNN
C3 Client existent––DN
AcțiuneRespingeAprobăAnaliză manualăRespinge

Patru teste în loc de opt. Compromisul: acum testezi doar una dintre cele patru combinații cu istoric prost. Dacă un programator a scris regula ca „istoric prost și client nou → respinge”, tabelul comprimat ar putea să rateze problema.

Acoperirea

ISTQB definește acoperirea tabelului de decizie ca numărul de coloane posibile exersate de teste, împărțit la numărul total de coloane posibile. Acoperirea completă înseamnă un test pentru fiecare coloană posibilă.

Pentru fiecare coloană, alege valori concrete. „Venit ≥ 3.000: D” poate fi exact 3.000, o valoare-limită, ceea ce combină cele două tehnici.

Dincolo de da și nu

Condițiile pot avea mai mult de două valori. Acestea se numesc tabele cu intrări extinse (extended-entry):

  • Tip de client: nou / obișnuit / VIP
  • Livrare: standard / expres / ridicare personală

Numărul de coloane este produsul valorilor: 3 × 3 = 9. Când tabelele devin prea mari, uită-te la testarea pairwise ca să le reduci sau împarte regulile în mai multe tabele mai mici.

Exemplu realColoana pe care n-o scrisese nimeni

Un tester a construit un tabel de decizie pentru aplicația unei săli de fitness. Regulile acopereau studenții și pensionarii, cu reducere, și membrii obișnuiți, fără reducere.

Tabelul complet avea o coloană pe care cerința nu o menționa: un client care e și student, și pensionar. Primește o reducere, ambele adunate sau pe cea mai mare?

Programatorul implementase „ambele adunate”, adică 70% reducere. Product ownerul presupusese „cea mai mare”. Întrebarea s-a lămurit în cinci minute, în faza de cerințe, și ar fi fost un bug de preț în producție.

Lecția: tabelele de decizie testează cerința la fel de mult ca și codul. Fiecare coloană goală e o întrebare care merită pusă.

Așa da

Să arăți tabelul de decizie product ownerului și programatorului înainte de testare. Roagă-i să completeze coloanele la care nu ai găsit răspuns.

Așa nu

Să ghicești rezultatul așteptat pentru o combinație pe care cerințele nu o acoperă. Vei testa propria presupunere, nu regula de business.

Verifică-te

O regulă de livrare depinde de trei condiții da/nu și de o condiție cu trei valori (standard, expres, ridicare personală). Câte coloane are tabelul de decizie complet?

Arată răspunsul

2 × 2 × 2 × 3 = 24 de coloane. Dacă unele combinații sunt imposibile (de exemplu, livrare expres pentru comenzile ridicate personal), elimină-le. Dacă tabelul e tot prea mare, comprimă-l sau împarte-l în tabele mai mici.